Treceți la conținutul principal

Cremă cu efect botox

 

 Bine, e prea mult spus „botox”, dar efectul acestei creme în netezirea pielii și eliminarea ridurilor superficiale este întradevăr miraculos. În timp de o săptămână crema este în stare să aducă în ordine chiar și cel mai cu probleme ten. Primele rezultate le veți observa chiar după trei proceduri.

   Aveți nevoie de:

  • Jumătate de albuș de ou crud sau un albuș de ou de prepeliță.
  • Două lingurițe de ulei de migdale sau de măsline.
  • O linguriță de sare de mare fină.
  • Două lingurițe infuzie de mușețel (peste o lingură de plantă uscată se toarnă 200 ml apă fierbinte, iar după 20 min. se filtrează).
  • Jumătate de linguriță de miere de albine.
  • Două lingurițe de vaselină cosmetică (din farmacie). 
   Se amestecă bine toate ingredientele, până se capătă o mască omogenă. Se aplică cu vârful degetelor pe ten, făcând mișcări pe liniile de masaj, adică de pe bărbie spre urechi, dinspre nas spre urechi și  de la mijlocul frunții spre urechi. După o oră se înlătură resturile de cremă cu o dischetă cosmetică, îmbibată cu apă minerală. După cum vedeți crema se îmbibă destul de lent, de aceea este bine s-o aplicați cu două ore până la somn. O puteți folosi chiar și în fiecare seară. Este destul de ieftină și se păstrează bine la frigider.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Mască din gelatină, cărbune activat și miere

  Se recomandă pentru ten gras sau combinat.    Aveți nevoie de: 1 linguriță miere de mai fluidă 1 pastilă de cărbune activate 1 linguriță suc de lămâie    Se înmoaie gelatina în apă rece. După 30 de minute se adaugă mierea, sucul de lămâie și pastila de cărbune activate zdrobită praf. Compoziția se încălzește puțin până se omogenizează puțin și se aplică în câteva straturi pe ten. După 20 – 30 de minute pelicula se înlătură.    Procedura se repetă de două – trei ori pe săptămână.    Rezultatul va fi o piele netedă, mată, fără luciu de grăsime http://olesearibac.online/frumusete/

Curățim tenul cu albuș de ou și zahăr

  Această metodă de curățire a tenului este un pic agresivă, însă rezultatele sunt fenomenale. Avem nevoie de: Albușul unui ou. Trei linguri de zahăr puțin suc de lămâie Batem bine componentele, până zahărul se topește și pe fața curată, aplicăm conținutul în straturi, aplicăm primul strat si îl lăsam sa se usuce, apui aplicăm si al doilea strat, îl lăsăm un minut după care cu două degete încercam să le lipim de ten și să le dezlipim, insistăm mai mult in zona nasului și pe bărbie, (vom simți un pic că ne pișcă) aproape pană când fața rămâne curată și soluția e degete. Acestă metodă va activa circulația sângelui și vom scăpa de punctele negre. La final după ce am terminat,  ( sau ni-am săturat :), pentru că masca e foarte uscată pe față și nu vom reuși să o înlăturam in totalitate, vom mai aplica un strat de albuș de ou cu zahăr și vom aștepta 30 secunde după care vom clăti fața cu apă călduță. Vom observa că tenul este un...

Masca cu drojdii

    Drojdiile sunt bogate în vitamine, micro - și macroelemente, acizi organici etc. Se aplică pe orice tip de ten, însă are un efect extraordinar asupra tenului acneic, cu puncte negre, în cazul deshidratării, în cazul pierderii elasticitații pielii.    Efecte: Masca curăță în profunzime, îmbunătățește starea tenului, usucă inflamațiile, îngustează porii, tonifiază, contribuie la sinteza colagenului, netezește ridurile. Cum se pregateste și cum se aplică: Se amestecă 10 g drojdii proaspete cu puțin chefir sau chișleag. Se aplică pe ten cu ajutorul unei pensule. După 20 minute se înlătură cu apă călduță, apoi se spală fața cu apă rece. Important! Nu mișcați mușchii feței atâta timp cât țineți masca. http://olesearibac.online/category/blog/misterul_frumusetii/